Art Gallery

Art Gallery

Paul Gauguin

leave a comment »

Paul Gauguin

Paul Gauguin – Autoportret: „Mizerabilii”, 1888.

Eugène Henri Paul Gauguin, (n. 7 iunie1848, Paris – d. 8 mai1903, Atuona/Insulele Marchize, Polinezia Franceză), a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier şi geniu, Paul Gauguin a ştiut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne, influenţând pe fauvişti şi pe artiştii din gruparea Nabis. Între mizerie şi epuizare, călătorii şi disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieţii.

Viaţa şi opera:  Nascut pe 7 iunie 1848, fiu al lui Clovis Gauguin, ziarist şi republican înveterat. Familia Gauguin, simţind că în Franţa republica este în pericol, se mută în Peru (1849). Tatăl său moare la 30 octombrie în Patagonia, familia se întoarce în Franţa abia peste cinci ani, în august 1854, şi se stabileşte la Orléans. În 1865 Paul Gauguin serveşte ca ofiţer secund pe un vas comercial cu destinaţia Rio de Janeiro, un an mai târziu, porneşte într-o călătorie de 13 luni în jurul lumii, ca locotenent pe vasul „Chili”. Ajutat de tutorele său, Gustave Arosa, bancher şi colecţionar îndrăgostit de lucrările impresioniştilor, Paul Gauguin este angajat în 1871 ca funcţionar la o agenţie de bursă. Se împrieteneşte cu pictorul Émile Schuffeneker, cu care deseori pictează şi desenează. În 1873, se căsătoreşte cu Mette Sophie Gad, fiica unui înalt funcţionar danez. În următorii zece ani se nasc cei cinci copii ai lor.

Naşterea unei pasiuni

Anul 1874 aduce o schimbare decisivă în viaţa lui Gauguin. Are acum 25 de ani şi pentru el începe lucrul în atelier şi perioada de căutări artistice. Se înscrie la „Academia Colarossi”, unde învaţă secretele picturii după model. Este anul când se organizează prima expoziţie a impresioniştilor şi Gauguin cumpără, încântat, tablouri realizate în acest stil.

În 1875, expune primul său tablou, „Peisaj la Viroflay”, în care se simte influenţa lui Camille Pissarro, al cărui elev va deveni mai târziu. Câţiva ani în şir se întâlneşte regulat cu artiştii impresionişti în cafeneaua „Nouvelle-Athénée” din Place Pigalle şi participă cu lucrările sale la expoziţiile acestora. În 1879 îşi petrece pentru prima oară vara în Pontoise, la Pissarro, care îl îndeamnă să se apropie mai mult de natură. Aici îl cunoaşte, în 1881, pe Paul Cézanne. Cei doi pictori se înţeleg perfect, între ei fiind multe asemănări în reprezentările artistice.

Odată cu anul 1883, Gauguin se decide să-şi consacre întreaga energie picturii, părăseşte lumea finanţelor şi îşi neglijează familia. Din acest moment evenimentele ce vor urma vor accelera ritmul marii sale aventuri în pictură. Gauguin îşi lasă soţia şi copiii la familia acesteia în Danemarca, vinde numeroase piese din colecţia proprie, pentru a se întreţine, o vreme câştigă bani din lipirea de afişe. Vara anului 1886 o petrece în Bretania, la Pont-Aven, unde trăiesc mai cu seamă pictorii independenţi sosiţi din Anglia şi America.

Paul Gauguin – Viziune după predică, 1888.

Acum are, în sfârşit, ocazia să creeze departe de influenţele pariziene. Din cauza problemelor materiale dar şi datorită setei sale nestăvilite de independenţă, primăvara anului 1887 îl găseşte pe puntea unui vas care se îndreaptă spre Panama. Lucrează câteva săptămâni la construcţia canalului, se îmbolnăveşte însă de malarie şi se întoarce în Franţa, din nou la Pont-Aven. Împreună cu pictorul Émile Bernard, elaborează regulile sintetismului, care se bazează pe planuri de culori de aceeaşi nuanţă, reliefate prin contururi ferme. Compoziţia „Viziune după predică”, cunoscută şi ca „Lupta lui Iacob cu îngerul”, marchează debutul acestui nou stil, caracterizat prin petele decorative de culoare pură, prezenţa marcată a liniilor de culoare închisă, motive simplificate, tratarea antinaturalistă a spaţiului şi renunţarea la perspectiva tradiţională. Prin aşezarea surprinzătoare a motivelor, artistul leagă două planuri ale realităţii: femeile bretone şi viziunea lor. „Pentru mine peisajul şi lupta din tablou există numai în imaginaţia oamenilor care se roagă, ele sunt o urmare a predicei ascultate” (Paul Gauguin).

Paul Gauguin – Christ galben, 1889.

Gauguin recurge adesea la motive pictate deja, pe care şi le însuşeşte şi le aşează într-o nouă ambianţă. Tabloul „Christ galben” este inspirat în mod direct de statuia de lemn policromă a unor meşteşugari din secolul al XVII-lea. Gauguin merge însă mai departe, preia idei formale şi din propriile lucrări şi, asemenea unui compozitor, le prelucrează ca şi cum ar scrie variaţii diferite pe aceeaşi temă. În partea stângă a tabloului se văd femei din Bretania, motiv ce constituie o nouă variantă a compoziţiei „Viziune după predică”.

În anul (1888), galeria pariziană „Boussod et Valadon” îi organizează prima expoziţie personală. Noua generaţie vede în Gauguin maestrul simbolismului.

În acelaşi an, la 21 octombrie 1888, Gauguin soseşte la Arles, la Van Gogh, pe care îl cunoscuse cu doi ani în urmă. Van Gogh era curios să afle la ce rezultat artistic a dus colaborarea lui Gauguin cu Émile Bernard şi i-a rugat pe cei doi să-şi facă reciproc portretul. Rezultatul îl constituie tabloul „Mizerabilii”, în care Gauguin se reprezintă în chipul lui Jean Valjean din cunoscutul roman al lui Victor Hugo. Relaţia de prietenie dintre Gauguin şi Van Gogh se deteriorează repede. După o ceartă, Van Gogh îşi taie o ureche, Gauguin se întoarce la Paris.

Plecarea în insulele Tahiti

Gauguin visează la un atelier la tropice, alegerea cade pe Tahiti, pământ al „extazului, al liniştii şi al artei”. În primăvara anului 1891 se îmbarcă pe un vas spre Oceanul Pacific şi la 8 iunie soseşte la Papeete. Se stabileşte la Mataiea şi începe să picteze, folosind ca modele femei indigene.

Paul Gauguin – De unde venim? Ce suntem? Încotro ne îndreptăm?, 1897

După un intermezzo parizian şi câteva luni în Belgia, Gauguin se întoarce în Tahiti. La 28 iunie 1895 părăseşte din nou Franţa, unde nu se va mai întoarce niciodată. De data aceasta se stabileşte într-o localitate pe malul mării, şi artistul se apucă de o muncă gigantică. Anul 1897 este data de naştere a câtorva capodopere, printre care şi tabloul „De unde venim? Ce suntem? Încontro ne îndreptăm?”, care va fi expus un an mai târziu la galeria „Vollard” din Paris, devenind evenimentul major al sezonului.

Gauguin a fost foarte legat de această compoziţie de aproape patru metri, cu caracterul unei picturi murale, considerată ca fiind testamentul său artistic şi spiritual. Gauguin adună şi concentrează aici mare parte a repertoriului său, cu mai multă vigoare decât în tablourile mai vechi. Armonia artistică şi poetică a ideilor sale nu a fost niciodată atât de impresionantă.

Paul Gauguin – Calul alb, 1898.

În septembrie 1899 se mută în arhipelagul insulelor Marchize, la Atuona, pe insula Hiva-Oa. Aici îşi construieşte celebra „Casă a plăcerilor”, unde se mută cu noua sa vahine. Aceasta a marcat în pictura sa o nouă perioadă de activă fecunditate creatoare. Amatorul de artă care a comandat „Calul alb” a refuzat până la urmă tabloul finisat, întrucât calul a devenit… verde! La care pictorul a răspuns că imbecilii lipsiţi de imaginaţie i-au reproşat absolut gratuit lui Delacroix faptul că pe pânza tabloului intitulat „La Justice de Trajan” a pictat calul în roz. Tabloul este expus în 1906 la Salonul de Toamnă din Paris, stârnind un ecou puternic în cercul tinerilor expresionişti germani.

Paul Gauguin moare la 8 mai 1903 în Atuona, anul în care galeria „Vollard” organizează o expoziţie cu 50 de picturi şi 20 de desene, şi când Salonul de Toamnă dedică o întreagă sală lucrărilor sale.

Written by art

Aprilie 7, 2011 la 21:32

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: